29 martie, 2024

Primăria municipiului Calafat a organizat manifestarea dedicată zilei de 9 mai

Ieri, Primăria municipiului Calafat a organizat manifestarea dedicată zilei de 9 mai, zi cu profunde reverberații în plan istoric, politic și social.
Pornind de la tripla semnificație a acestei date, respectiv ziua proclamării independenței de stat a României (9 mai 1877), ziua victoriei coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial (9 mai 1945) și Ziua Europei (9 mai 1985 în Consiliul European de la Milano), au fost depuse coroane de flori în memoria ostașilor români căzuți la datorie în cele două războaie amintite anterior.
Pe tonurile Imnului eroilor, reprezentanții instituțiilor publice, veteranilor de război, societăților comerciale, organizațiilor neguvernamentale și ai partidelor politice au adus un pios omagiu celor care prin sacrificiul suprem au contribuit la obținerea statutului de națiune de sine stătătoare al țării noastre.
De asemenea, cu această ocazie a fost inaugurată și noua Bibliotecă municipală, în sediul Casei de cultură Calafat.
La evenimente au participat deputatul Ionuț Stroe, subprefectul județului Dolj, Flavius Sirop, inspectorul general al I.S.J. Dolj, Alexandru Gîdăr, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Mihai Firică, directorul Administrației Bazinale de Apă Jiu Craiova, Cosmin Călin, profesorul universitar Marius Ghica, precum și o delegație din orașul Vidin – Bulgaria, condusă de prefectul Momcil Stankov.
  • image(3)
  • image(2)
  • image(1)
  • image

Related posts

Sari la conținut